„Milogul” – materie primă pentru mântuire

Te-ai întrebat vreodată frăţia ta, iubite cititor, cum ar arăta lumea fără săraci, cum ar fi lumea fără milogi? Ei sunt lăsaţi de Dumnezeu pentru a ne încerca pe noi, cei care avem de toate, care plesnim de sănătate (?) dacă ne pasă de ei. Avem în Sfintele Evanghelii, exemplul samarineanului milostiv. Eu acum aici, îţi aduc aminte această parabolă în versuri scrisă de un mare poet, un creştin adevărat, un sfânt întemniţat, Nichifor Crainic: Milogul// Cerşea la colţ un slăbănog / În zdrenţe, slut şi fără dinţi. / Neguţătorul de arginţi / Gândi zărindu-l pe milog: / Eu nu dau mila mea obol / Acestui trântor de prisos / Şi-ntoarse rânjetu-i câinos / Rămasului cu mâna-n gol.//  Trecu maestrul glorios / Al farmecului triumfal / Cu spiritul în ideal / Şi-a zis văzând pe zdrenţros: / E-atât de slut că mă-nspăimânt / Eu, magul purei frumuseţi! / Şi-ntoarse recele dispreţ / Rămasului cu mâna-n vânt. //   Trecu predicatorul sfânt / Grăbindu-se către amvon, / Vijelios ca un ciclon / Să se dedezlănţuie-n cuvânt, / S-aprindă mila din altar / De soarta celui slăbănog, / Dar ocoli pe-acest milog / Cu mâna-ntinsă în zadar.//   Târziu, când noaptea cobora, / Sosi o umbră ca-n icoane, / Pe mâini cu semne de piroane / Şi-o inimă ce sângera. / Pe chipul ars de chin şi vai / Oftând îl sărută fierbinte / Cu veşnicie în cuvânte: /Tu azi vei fi cu mine-n rai.// Să mai spun ceva îmi tremura mâna, şi din ochi, a-nceput să plouă!

Anunțuri

Un gând despre „„Milogul” – materie primă pentru mântuire

  1. La cele scrise de Nichifor Crainic, nu pot, decât a veni cu o completare: Un om tare bogat şi zgârcit peste măsură, oricât îi întindeau mâna săracii, nu dădea o para chioară, nimănui. Cineva i-ar fi zis, că, pe lumea cealaltă, oamenii sunt judecaţi după faptele lor bune, aşa că, în drum spre biserică, într-o sfânta Duminică, unui cerşetor i-a întins, după ce s-a scărpinat îndelung prin buzunare, vreo două carboave. Atât! Se spune, că ajuns pe lumea cealaltă (că, de! pentru toţi vine o zi), bogătaşul nostru a dat la poarta raiului, unde vroia să intre, de sf. Petru, care i-a zis că nu poate intra în rai oricine. „Am bani, a zis bogătaşul, pot cumpăra orice!” „Da? – s-a mirat sfântul, păi hai să vedem cu cât poţi cumpăra intrarea ta în rai!” S-a scormonit bogătaşul nostru, dar, în afara celor două carboave dăruite, cândva, n-a găsit. „Ei, vezi! – a zis sf. Petru. Aici, în rai, nu te înfăţişezi decât cu faptele tale bune, făcute cândva! Atât ai dăruit în viaţa ta, cu atâta, doar două amărâte carboave, nu poţi cumpăra intrarea în rai”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s