Din nou la ţinuturile uriaşilor din Scăieni – Legende şi adevăruri

Despre ţinuturile buzoiene, în speţă despre zona aşezărilor rupestre se cunosc multe legende mai puțin scrise, dar cele mai multe care circulă oral. Se crede spre exemplu că argonauţii nu au căutat lâna de aur în Caucazul asiatic, ci chiar în munţii Buzăului, mai exact în zona comunei Colţi. Nu mai este nicio surpriză pentru nimeni, cred, că această lână conform mitului era ascunsă în nişte vase mari de lemn cunoscute sub denumirea de tocitori. Un toponim de aici se numeşte „Dealul Tocitorilor”, însă locul, nu putea fi folosit pentru stocarea fructelor, în special a prunelor, întrucât nimeni nu ar fi fost nebun să urce cu carul, pe o astfel de pantă abruptă, unde nu există nici sursă de apă pentru fabricarea rachiului. Singura ipoteză explicabilă este că aici în aceste vase se păstra altceva. Denumirea localităţii Colţi era Colchis, iar ţara unde se găsea se numea Aia. O altă legendă spune că Regele Aiete îl obligă pe Iason să semene în pământ dinţi de balauri, din care vor răsări făpturi omeneşti uriaşe. Despre aceştia am mai vorbit, şi vom mai vorbi. În cercuri mai restrânse se vorbeşte tot mai insistent despre „Şcoala Spirituală din Carpaţi” datată din perioada vieţii pământeşti a lui Iisus Hristos. Din câte cunoaştem noi până în prezent nu s-a localizat încă cu precizie unde a funcţionat aceasta. Eu afirm pentru a treia oară, public că această şcoală a fost în zona de care ne ocupăm. Un studiu mai aprofundat ar aduce noi dovezi. Multe dintre acesta au fost în parte elucidate, dar sunt ţinute secrete. Sunt prea multe taine nedezlegate în această parte de ţară şi de lume. Dispariţiile misterioase de oameni te duc cu gândul la locuri fantastice din Tibet, sau din Oceania. Ţinutul este un fel de „Triunghi al Bermundelor” de uscat. Sunt nume de locuri ce par a avea legătură cu o entitate extrem de puţin cunoscută. Toponime ca: Tainiţa, Stâlpii Tainiţei, Poiana Fulgerişului (unde se spune ar fi avut loc o explozie nucleară), Chinovii, Tărâmul Luanei. Este şi o poveste legată de Luana, pe care o vom aborda cu altă ocaziune. O altă legendă care circulă în zonă este „Piatra cu semne”, despre care promit, ne vom ocupa în curând. E vorba de o stâncă care pusă pe un cântar ar indica o greutate de zeci de tone. Aici s-ar afla însă pe partea nevăzută, cea care are contact cu pământul o „ilustrată” naturală unde se găsesc impregnate urmele animalelor sălbatice din Carpați de Curbură.

Anunțuri

2 gânduri despre „Din nou la ţinuturile uriaşilor din Scăieni – Legende şi adevăruri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s