Omul nu moare, se omoară

Scopul Lui Dumnezeu, când a „zidit” omul a fost ca acesta să fie veşnic, să nu cunoască moartea, dar i-a dat liberul arbitru, să aleagă singur. Şi a ales. Ce? Moartea! Pentru că nu a ascultat de porunca Ziditorului său, care nu era greu de îndeplinit, nu presupunea niciun efort fizic, doar un pic de voinţă. Primul om a ales să moară, de fapt el s-a omorât mâncând. Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui, ne învaţă Sfânta Tradiţie, Sfinţii Părinţi ai bisericii şi Sfintele Scripturi. Dar omul nu vrea pur şi simplu să trăiască, el se omoară încet, încet în fiecare zi. Şi de cele mai multe ori, tot prin mâncare, şi nu numai. În trecut, îmi pare să cred, că am avut norocul să gust o felioară din el, când părinţii mei, şi întreaga familie, ţineam toate posturile, hrănindu-ne cu mâncare simplă, într-un post nu cred că se consuma mai mult de 1 litru, atenţie, de untdelemn, nu ulei. Astăzi consumăm grăsimi aşa zis vegetale în cantităţi industriale, cu „E”-uri şi alte substanţe care numai bine nu ne fac. Îmi aduc aminte cu nostalgie, că pe vremea copilăriei mele în casa noastră se găsea mai tot timpul anului câteva „bucăţi” de zahăr cubic, pe care le primeam doar de sărbători, şi dacă nu încălcam anumite principii de convieţuire. Astăzi omul, foloseşte zahăr, nu cu linguriţa, ci cu „lopăţica”. Oamenii, născuţi mai demult, se tratau de anumite suferinţe, cu ceaiuri din plante, pe care acum le călcăm pur şi simplu în picioare, fără a le acorda, nici cea mai mică prioritate. Pentru orice junghi, ori doar că ne curge nasul apelăm la medicamente, făcute din substanţe chimice, otrăvuri lente cum îmi place mie să le spun. Nimeni nu mai poartă îmbrăcăminte din lână, cine se încăpăţânează să iasă din rând şi-şi trage pe spinare o flanelă de lână riscă să fie catalogat ca ţărănoi, înapoiat, ş.a. Purtăm, începând din vârful degetelor de la picioare şi până în creştetet, îmbrăcăminte sintetică, dăunătoare corpului. Într-o zi am avut curiozitatea să observ, într-un magazin sătesc, de alminteri foarte bine aprovizionat, că nimic, începând de la prag şi până la ultimul raft, nu era neatins de tehnologia modernă, toate mărfurile aveau ceva din substanţele cu care zilnic ne omorâm. Poate unii din cititorii mei, au rămas şocaţi, ori m-au luat în derâdere citind titlul acestui articol. Nu ştiu dacă am reuşit să conving pe cineva că, titlul conţine în el o mică firimitură de adevăr. Eu însă rămân la această idee – omul nu moare, se omoară. Nu mă voi supăra dacă voi fi contrazis. Vă asigur!

Anunțuri

3 gânduri despre „Omul nu moare, se omoară

  1. Este foarte adevărat ceea ce afirmi în textul tău de mai sus, clar, ne omorâm singuri bagând chimicale în noi cu nemiluita, dar trebuie să punem la socoteală şi răutatea celor din jur care contribuie în mod negativ la înrăutăţirea stării noastre de sănătate. Ce păcat că nu ne putem programa cât de cât o stare de bine.
    Îţi mulţumesc,o zi bună îţi doresc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s