Lecţia de istorie a unui copil

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gust...

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

Elevii din primii ani de gimnaziu dintr-o comună din creierul Munţilor Buzăului, au fost duşi în primăvara acestui an, 2013, într-o excursie în capitaţa ţării. Copiii au fost însoţiţi de diriginţi şi de profesorul de geografie şi de istorie. Ajunşi în Bucureşti au vizitat mai întâi Muzeul Satului, apoi Şantierul de construcţii al Catedralei Mântuirii Neamului, şi ultimul obiectiv, Muzeul de istorie al României. La întoarcere elevii, încă aflaţi sub influienţa celor văzute, făceau comentarii aprinse. Ionel, un copil cu faţa bucălată, cu ochi migdalaţi şi părul numai cârlionţi, tăcea îngândurat, privind în gol pe geam. Diriginta, care îi supraveghea l-a observat şi l-a întrebat: – Ionel, ce nemulţumire ai, te văd abătut şi îngrijorat, ce s-a întâmplat? După un scurt oftat, Ionel a răspuns: – Doamnă profesoară, eu nu am înţeles bine, noi am fost la Muzeul de Istorie al Italiei, sau la Muzeul de istorie al României? Autobuzul a fost zguduit în acel moment de un hohot unanim de râs. Colegul de bancă al băiatului aflat cu două canapele mai în spate l-a apstrofat: – Noi, ne întoarcem de la Roma acum colega! Profesorul de istorie, om în pragul pensionării, şi care se credea un bun patriot s-a apropiat însă de copilul cu părul creţ întrebându-l: – De ce ai pus această întrebare Ionele? – Pentru că domnule profesor, în faţa muzeului pe care l-am vizitat am văzut statuia împăratului roman, Traian. Când am ieşit din clădire m-am uitat mai atent, aş fi vrut să-l văd şi pe regele dacilor, Decebal, dar nu era acolo de cât Traian, duşmanul dacilor care a venit în Dacia să ne cucerească. În autobuz de data aceasta nu se auzea decât vocea sugrumată a unui pui de dac şi sforăitul motorului. Profesorul de istorie a înghiţit în sec şi până acasă nu a mai scos niciun cuvânt. Ionel, fiul ciobanului din sat îi dăduse cea mai adevărată lecţie de istorie.

Anunțuri

Un gând despre „Lecţia de istorie a unui copil

  1. 🙂 Frumos…
    Imi aduc aminte ca pe vremea Epocii de aur, cand eram la scoala, faptul ca ne tragem din romani era privit cu mandrie…. defapt ca si acum cand ne mandrim mai mult ca suntem cetateni ai Uniunii Europene dacat ai Romaniei…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s