Muntele – spațiu sacru

Dintre toate coordonatele spațiale muntele este locul folosit cel mai des de divinitate pentru iconomia mântuirii. Încă din Vechiul Testament, muntele este locul unde are loc cele mai importante momente istorice și biblice. Corabia lui Noe, după ce s-a terminat Potopul, a poposit pe un munte, se pare Ararat, din Armenia. Tablele Legii au fost oferite proorocului Moise pe muntele Sinai, din pustiul Arabiei. Mântuitorul Iisus Hristos s-a folosit de munte de foarte multe ori, începând cu Întruparea și culminând cu Înălțarea la cer. După botezul primit de la Ioan în Iordan, ne spun scrierile sfinte, a fost dus de Duhul în pustie unde a postit 40 de zile și 40 de nopți, după care a fost ispitit de Diavol în muntele Karantaniei. Dintr-o veche tradiție aflăm că acest munte este indentificat cu muntele Duca, având o altitudine mică, circa 473 m.  Un alt munte sfânt este „Muntele Fericirilor”. În Evanghelii nu se precizează numele muntelui, dar se pare că e vorba de Kurun (Karn) tradus „Coarnele Hattinului” situat cam la 7 km. nord-vest față de orașul Tiberiada, având înălțimea de 560 de metri. În acest munte, Iisus a expus ucenicilor săi, cele 9 Fericiri, care stau la baza învățăturilor creștine. De pe Muntele Măslinilor, după 40 de zile de la ÎNVIERE, într-o zi de joi, Iisus Hristos s-a ÎNĂLȚAT la cer. Acest munte cunoscut și drept Eleon se află lângă Betania, localitatea lui Lazăr cel înviat din morți. Hristos se retrăgea adesea singur sau împreună cu apostolii în munte pentru rugăciune și meditație.  Munții au servit din cele mai vechi timpuri până azi călugărilor și pustnicilor pentru adăpost și siguranță. Cele mai renumite schituri și mănăstiri au fost, sunt și credem vor fi, tot cele din interiorul munților. Iată de ce Munții Buzăului, ca de altfel și alți munți din țara noastră, prezintă o deosebită importanță pentru spiritualitatea românească și nu numai, motiv pentru care trebuie să ne aplecăm mai mult să le cercetăm misterele, să-l rugăm pe Dumnezeu să ne binecuvânteze să aducem dovezi noi, despre acești munți sacri. Munții noștri ascund în pântecele lor multe comori lumești, dar și spirituale. Din păcate mulți semeni sunt mai interesați de comorile pe care le rod moliile și le strică rugina, evitând din trufie sau necunoaștere, comorile cerești, care nu sunt puține. Acestea trebuie căutate, scoase la lumină și expuse la vedere tuturor celor care au ochi de văzut și urechi de auzit. Orice efort în acest sens, oricât de mic poate contribui la cristalizarea unor concluzii demne de luat în seamă.

Anunțuri

Un gând despre „Muntele – spațiu sacru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s