Ciudățenii episcopale

Episcopia Buzăului este una din cele mai vechi, dacă nu cea mai veche din țară, prima atestare documentară fiind în anul 1500. În cele peste cinci veacuri de existență, aici au activat 39 de episcopi, care cu mici excepții au contribuit fiecare la propășirea credinței strămoșești. Dar printre aceștia au fost câțiva, foarte puțini, care s-au făcut cunoscuți prin unele abateri nepermise de la normele canonice și de comportament civic. Episcopul Luca (1583-1603) fost diplomat al lui Mihai Viteazul, strămoșul poetului buzoian, Vasile Cârlova, a fost acuzat de doi frați din Târgoviște că i-au dat o țigancă pe care nu a plătit-o – atenție, – i-a fost vândută! Episcopul de origine grec, Antim (1753-1756) a fost demis de Sfântul Sinod care concluziona: „… prain episcop chir Antim al Buzăului nu numai că n-a făcut binele, ci că și pricini multe de zminteală au dat la turma sa”. Ca să destitui un episcop care aduce dezbinare în rândurile credincioșilor din eparhie trebuie să fi săvârșit acte grave de indisciplină arhierească. Un alt chiriarh al Buzăului, Inochentie Chițulescu (1873-1893) a fost un episcop noncomformist, cred o premieră absolută. Avea o casă personală în București unde își petrecea cea mai mare din timp. Conducea eparhia prin bilețele trimise directorului cancelariei episcopale, care era un cântăreț bisericesc, iar toate afacerile episcopiei erau la cheremul unui protopop cu numele de Petre Bărbulescu. când venea, din an în Paște la Buzău, mai tot timpul îl petrecea în atelierul de tâmplărie. Hirotoniile le făcea numai la București, candidații pentru preoție trebuind să străbată atâta drum pentru a fi „popiți”. Un alt episcop, Dionisie al II-lea Clinescu (1894-1921) a fost acuzat în presă de simonie și afaceri cu păcură.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s