Crucea în expresia populară

Românul inventiv din fire a creat de-a lungul zbuciumatei sale istorii, mai ales țăranul, din necesitatea de a evita locurile comune și pentru a diversifica limbajul, adevărate bijuterii lingvistice, având ca subiect, crucea. Atât de prezentă în viața de zi cu zi, aceasta nu avea cum să-i scape din vedere. Adesea  auzim prin satele noastre și nu numai, vorbindu-se de „Drumul Crucii”, atunci când „grăitorul” dorește să spună ceva despre mântuire. Ori se știe că mântuirea a venit prin Crucea pe care a fost jertfit de bună voie, Fiul Lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, la noi oamenii mântuirea venind pe drumul dintre rugăciune și smerenie. „A lua drumul Crucii”, se mai spune atunci când cineva se călugărește, când se merge la spovedanie sau spre un supliciu. Nu lipsesc nici ironiile când se face referire la dimensiunea unui om de talie mare acesta fiind caracterizat ca fiind cât „Crucea Comisoaiei” (expresie buzoiană). Bătrânele de odinioară din satele noastre atunci când se mâniau își descărcau nervii blestemând: „bată-l, ori bată-te crucea!”, expresie care le linișteau și, probabil le satisfăceau. „A lua crucea” are echivalent în a-ți asuma o responsabilitate, a fi convins că ești responsabil de întreprinderea ta, că iei totul în serios, că nu încape glumă, că ești pe calea cea bună. „A duce crucea altuia” corespunde cu a ți însuși libertatea de a coordona activitatea unui seamăn aflat la ananghie, a fi alături de cineva, la greu. Țăranii – cei autentici, le place să spună miezului nopții într-o expresie plastică „crucea nopții”, „a venit în crucea nopții”. Un termen deseori uzitat când vine vorba de destin este „fiecare cu crucea lui”, mai pe drept, fiecare cu destinul său. Când intervine în forță neprevăzutul, când o întâmplare depășește sfera realului auzi: „te crucești ca de dracul!” adică nu-mi vine să cred ce văd, ce aud! Pentru a cuprinde voinicia cuiva într-o metaforă se folosește vorba: „o cruce de om!”, de unde și ideea de umanizare a crucii, de îmbinare, de armonizare, de unire a cerului cu pământul. Și dacă creatorul anonim de expresii plastice a recurs la îmblânzirea verbului, la îndulcirea lui, tot el a picurat și un strop de otravă atunci când pentru a convinge și a da mai multă credibilitate argumentelor sale zice ca o despovărare:„Jur pe cruce!”, ori se știe, oricine ajunge să rostească așa ceva, e de la sine înțeles că nu e dispus la compromisuri, în consecință, deci, trebuie crezut. Alteori când situația nu este atât de gravă, însă trebuie întărită, auzim „asta mi-e crucea!”, cel din gura căruia iese expresia, este convins că este bine înțeles. „Vai de crucea ta!” este apostrofat cel fără demnitate, omul de nimic. Despre cineva nesociabil, individualist, despre un „izolat”, comparația e destul de dură: „fugi de el ca dracul de cruce”, sau când se pun piedici într-o activitate, ori e zădărnicită o acțiune urmărindu-se alte scopuri se zice că: „dracul nu înalță cruci!” Intersectarea unor indivizi certați cu toată lumea, dar mai cu seamă supărați foc, pe ei înșiși, sunt taxați ca fiind oameni „ce nu știu să-și poarte crucea”. Vorbirea populară a conservat mai ales în satele de munte expresia: „a trântit crucea la ușă!”, adică s-a purtat cuviincios până aici, de-acum s-a dezbrăcat de onoare, a devenit irascibil, nesuferit. De o frumusețe aparte se bucură și apelativul „nu mă închin la crucea lui”, vorbitorul vrând să spună cu alte cuvinte că nu îl socotește demn pentru respect, că îi este indiferent modul lui de a fii. O altă demonstrație verbală ne arată că un om oricât de puternic, fizic și robust moral ar fi, nu e în stare să ducă până la capăt două proiecte deodată: „nu poți duce două cruci pe un umăr!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s