Rugăciunea – vitamină pentru suflet

Părinții Bisericii noastre creștine, ne învață în urma îndemnului dat de Iisus Hristos: Rugați-vă continuu, ca să nu cădeți în ispită!” că rugăciunea este singurul mod de dialog cu Dumnezeu. De-a lungul timpului, oameni sfințiți de dragostea pentru cer au alcătuit pentru ei și pentru noi, adevărate bijuterii literare, textul rugăciunilor fiind nu numai un elixir duhovnicesc, ci și o adevărată satisfacție artistică. Sunt rugăciuni-poeme, care se pot învăța pe de rost ușor, și care se rostesc cu o anume relaxare sufletească. Rugăciunea nu are un anume calendar, ori anumite momente din zi ori din noapte, când poate fi practicată, ea poate fi rostită cu glas tare, abia șoptită, sau în gând, oricând. Cu toate acestea însă, perioada în care ne aflăm – Sfântul și Marele Post, rugăciunea trebuie să fie nu numai spusă cu buzele, ci și trăită la maximum. Efrem Sirul, născut în Turcia în anul 306 d.Hr., în localitatea Nusaybin, și trecut la Domnul în anul 373, la Edessa, mare teolog, autor de imnuri creștine, create în limba siriană, considerat pe bună dreptate un clasic al literaturii siriene, este autorul unei rugăciuni intrată de curând în practica liturgică. Rugăciunea acestuia care se rostește în perioada Triodului a fost denumită de părintele Alexander Schmemann (n. 1921 în localitatea Tallin din Estonia, m. la 13 dec. 1983, autor a peste 12 lucrări de largă respirație creștin-ortodoxă), „rugăciunea Postului Mare”:

Doamne și  Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert, nu mi-l da mie;

Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, slugii Tale.

Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.

După această rugăciune, se spune rugăciunea vameșului:

Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!

Dumnezeule,, curățește-mă pe mine păcătosul!

Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluiește-mă!

Fără de număr am greșit, Doamne, iart-mă!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s