Povestiri dintr-un război în vreme de pace (VII)

Capitolul II

În gară ne așteptau mai multe patrule, cărora nu le era greu să ne repereze datorită obiectelor pe care le târam după noi. Un tânăr locotenent urmat de un caporal și doi fruntași cu banderole roșii, s-a apropiat de noi și a încercat să ne contacteze, însă niciunul nu i-am acordat nici cea mai mică atenție, un coleg poftindu-l chiar să se ducă în p…a mă-sii. Ofițerașul a refuzat politicos invitația, a plecat capul și a făcut stânga-mprejur, cu tot grupul, și duși au fost. Noi ne-am văzut de ale noastre, prima grijă fiind aceeia de a consulta panoul cu plecările trenurilor din București, spre Buzău, și pe care eu mi le notam într-un carnețel. Cel cu foile de drum știa cel mai bine orașul, petrecuse ani buni aici, așa că ne-am îmbarcat într-un tramvai, nu am scos niciunul bilet, nici nu ne-a întrebat nimeni de sănătate, până la Piața Unirii. Din goana mașinii am zărit  o pădure de macarale-turn, iar în mijloc Casa… Un fior rece mi-a trecut de-a lungul șirii spinării, o senzație de greață mi-a invadat stomacul, trebuia însă să rezist. Ne-am plimbat câteva minute de-a lungul cheiului Dâmboviței, fără să fărămițăm grupul, ne înfrățisem deja, deși ne cunoșteam sumar doar de câteva ore. Până la Mihai Bravu, am călătorit cu metroul, prima dată când am folosit acest mijloc de transport. Întotdeauna noul îți dă o stare euforică. Eram parcă coborât într-un mediu nelumesc. Acel anunț: „Atențiune, se închid ușile! Urmează stația… Coborârea pe dreapta!”, îmi sună și acum în urechi. Bucureștenii erau obișnuiți cu pastelul pe care noi îl ofeream dar nouă, cel puțin mie mi se părea că  suntem o pată de culoare, neverosimilă, nimeni nu era curios să ne vadă, pe nimeni nu interesa cine suntem, de ce suntem, unde și de ce, ne îndreptăm, singurul amănunt era acela că oamenii se fereau de noi ca de niște ciumați, și ne făceau discreți, loc. De la Mihai Bravu până în Vitan este o cale bună, pe care am străbătut-o pe jos, ici și colo, țigăncile ne îmbiau cu țigări „Carpați”, 2 lei pachetul și băutură. Se lăsase amurgul când ne-am apropiat de blocurile-cazărmi de pe strada Energeticienilor, un concentrat, planton, sau ofițer de srerviciu ne-a zărit de la distanță și a ieșit să ne întâmpine, probabil avea consemn, numai că noi nu am fost de acord până nu am dat gata ultima sticlă, ajutați firesc și de concentratul veteran cu banderolă pe braț. Așa am aflat câteva amănunte despre noua postură în care intram, că pe șantier nu prea se omoară nimeni cu munca, că pleci acasă când vrei și te întorci când poți, iei salariu substanțial, nu e musai să dai ascultare cadrelor militare, că și aceștia sunt detașați disciplinar mulți dintre ei ect. etc. Blocul unde aveam să fim cazați avea 4 etaje și era de fapt un cămin de nefamiliști dezafectat pentru încarcerarea concentraților. Fiecare cameră avea 5 paturi de fier, cu saltele vechi, mizere, cearceafuri care nu prea au văzut apa și detergenții, pături tocite, sau rupte, chiuvetă cu două robinete prin care avea voie să curgă doar apa rece, și asta când vrea mușchii administrației complexului de cămine, o oglindă acolo unde era și aia ciobită ori scrijelită, un dulap de fier drept garderobă cu pereți care îți dădea impresia că sunt tapetați, dar în realitate era vorba despre altceva… Fiecare etaj avea  un grup sanitar, de unde lichidul gălbui curgea cu spume în baia unde te puteai clăti, din două în două zile. În fața clădirii erau boscheți de tuia, năpădiți de hârtii, hârtiuțe, pungi de plastic, resturi de mâncare și sute, mii de chiștoace de țigară de toate calibrele culorile și lungimele. La parter într-o cameră mai mare era aranjat și un club cu un televizor alb-negru care se deschidea la zile însemnate în calendar cu roșu, cu câteva băncuțe ca la grădiniță. Tot aici, într-o cameră era magazia companiei cu efectele militare de uz personal și colectiv, iar în alta alăturată, cancelaria cu o hartă a României, o masă lungă pe care tot timpul erau împrăștiate registre, carnete, și carnețele, două-trei scaune, și o altă cameră unde câțiva militari în termen făceau sectoarele, iar în fiecare dimineață strigau pe rând cât îi țineau plămânii: „Deșteptareeea!” La etajul I, două camere erau amenajate ca infirmierie patronată de de un felcer, plutonier-major, un sergent și trei soldați care nu știau în ce parte a corpului este inima și confundau adesea degetele picioarelor, cu deștele de la mâini, iar călcâiul cu laba. Înaintea lotului de concentrați de la Buzău sosise alții din alte județe ale țării. Repartizarea pe camere ne-am făcut-o singuri în funcție de preferințe, cunoștințe, căprării și alte cele. La puțin timp după instalarea noastră au început să apară „veteranii”, de la muncă, am intrat în discuție cu câțiva dintre ei nu prea de mult pe șantier, dar suficient ca să ne explice ce și cum. Niciunul nu ne-a speriat că este rău, dar niciunul nu ne-a asigurat că este bine. Câțiva erau aghesmuiți, de la etajele superioare (eu eram cazat la etajul I), se auzea muzică dată la maximum, se trânteau uși, se proferau înjurături în mai multe limbi, din când în când voci în cor strigau: „Să vină liberareaaaaa!” Dintr-un bloc vecin un taragot își dădea în petec, până pe la miezul nopții a fost un vacarm de nedescris, ca în toate blocurile de nefamiliști, în zilele cu salarii, cu sublinierea că aici dezordinea era mult mai ordonată. Niciun cadru militar nu a dat pe la noi, ceea ce am tradus eu că nici nu avea la ce și pentru ce, am avut impresia că am greșit adresa, nu mă puteam împăca cu ideea că voi rezista în acest infern pământesc. Am adormit foarte târziu, legănat de tropăiturile de la etajul de deasupra, și m-am trezit într-un astfel de tropăituri mai neritmate și în strigătele disperate ale plantoanelor de la parter „Deșteptareaaaa”!!!

Va urma

Anunțuri

Un gând despre „Povestiri dintr-un război în vreme de pace (VII)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s