Să nu tulburăm somnul de veci al străbunilor

Pământul țării noastre este împânzit de oasele străbunilor. Fără să vrem, ne călcăm strămoșii în picioare, tulburându-le odihna binemeritată. Pe locurile mănăstirilor dispărute, printre ruine, zac de-a valma resturi de ziduri, frânturi de cruci și cioburi de icoane amestecate cu oasele cuvioșilor călugări. Nimănui nu-i pasă. Oare fac ceva pentru a stopa această profanare, ierarhii Bisericii Ortodoxe Române? Nu am văzut ori auzit de vreo inițiativă în acest sens.  Cultul strămoșilor nu s-a dezvoltat în aceeași măsură în care a crescut cultul banilor. Dacă nu iese banul, nici interesul nu primează în mintea mai marilor ortodoxiei românești. Cu riscul de a mă pune rău cu Prea Sfințiții, Înalt Prea Sfințiții și Mult Prea Fericiții, nu voi înceta să trag un semnal de alarmă până când nu se va mișca ceva în țărișoara noastră, supranumită de cel mai proaspăt sfânt catolic, Papa Ioan Paul al II-lea, „GRĂDINA MAICII DOMNULUI”. Insist, pe lângă Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, rugându-l pe Î. P. S. Părinte Ciprian, să acorde un minim interes, pentru a proteja cu acordul și bunăvoința primăriilor din arealul „Așezărilor rupestre”, cimitirile care vor fi indentificate de participanții Taberei de Perigheză Detectivă  din luna Iulie a acestui an. Personal am abordat conducerea Primăriei comunei Brăești, care mi-a dat asigurări că va sprijini aceste activități, la fosta Mănăstire de la Pinu. Aici, cu ani în urmă, de sub pământ răsăreau oase omenești, pe care câinii ciobănești și jagardelele satului le mutau din loc în loc, în gură. Eram copil și am văzut cu ochii mei astfel de scene oribile. La această dată pe locul vechii mănăstiri, a cărei pisanie de piatră se păstrează în Lapidariul Muzeului de Istorie din București, alături de alte două din epoca marelui voievod Matei Basarab, ctitorul mănăstirii, pasc oile satului Pinu. Oile sunt animale sfinte despre care Iisus a vorbit în Evangheliile sale, dar ele se hrănesc cu iarba ce își trage seva din oasele și țărâna din care au fost zidiți moșii și strămoșii noștri, (în jurul mănăstirii a existat și vechiul sat Pinu, acum cinci veacuri, deci aici erau înhumați și mireni, nu numai monahi) și atenție oile nu știu să se ceară la toaletă, așa că își fac nevoile pe locuri sfinte. Și dacă ar fi numai oile… dar pe aici trec fel de fel de „jivine”. Nu mai vorbesc de faptul că aici e posibil cum am mai amintit, să se găsească comori duhovnicești – moaștele unor sfinți.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s