VENIȚI CREȘTINI LA MĂNĂSTIRE

Veniți creștini, veniți la schit

Chiar dacă drumu-i lung și greu,

Aici nu e locul părăsit

E locuit de Dumnezeu!

 

Aici nu e un loc viran

Cum sunt atâtea pe pământ,

Veniți aici în fiecare an,

Să ne mângâie pe suflet, Duhul Sfânt!

 

Aici unde-i acum ruină

Doar cărămidă și mortar

Din când, în când Iisus vine la cină

Sub închipuitul pin legendar.

 

Aici nu e doar o pășune

Pe unde „miorița” noastră zbiară…

E locul sfânt de rugăciune

Al Domnilor, făuritori de țară!

 

Priviți adânc cu ochii minții,

Dați roata vremii înapoi, ușor,

Și veți vedea încremeniți părinții

Cum stau de veghe-n strana lor! 

 

Străbunii pășeau aici desculți,

Cum a primit poruncă proorocul –

Erau și tari, erau și mulți,

Credința lor sfințit-a locul!

 

Urcați creștini -, mulțime de popor

Să ne schimbăm cu toți la „față”,

Aici e muntele Tabor –

Și pietrele mustesc, aici de viață!

 

În fiecare palmă de pământ 

E și un bulgăraș de cer,

Amestecat cu grijă de un Sfânt,

Sau cine știe, poate de-un boier?

 

Venit aici ca să dea slavă

Pentru-o izbândă, sau noroc,

Sau pentr-o slugă-a lui bolnavă,

Ori pentru toate la un loc.

 

O doină parcă spune,

Izvorul care-i pe aproape,

Din apa ca o rugăciune,

Și îngerii pogoară să se-adape!

 

O, Doamne, ce anotimp frumos,

Se lasă prăvălit din munte.

Aici și cerul e mai jos,

Atinge parcă, crucile pe frunte!

 

Veniți creștini de unde-ați fi,

Veniți la-nalta sărbătoare –

Aici călugării, sunt, încă vii…

În locuri sfinte nu se moare!

 

Dintr-o lume de legendă,

Urcă Vodă cu alai,

Să ne deie în arendă

Dragostea de neam și plai!

 

Maica preanevinovată,

Cu blândețea ei cerească,

Pe-aici trece câteodată,

Purtând iia românescă!

 

Aici nu e un loc de pripas,

Cum poate unii, mai gândesc,

E tot ce din străbuni, ne-a mai rămas,

Aici e CERUL NOSTRU PĂMÂNTESC!

 

 

Anunțuri

Un gând despre „VENIȚI CREȘTINI LA MĂNĂSTIRE

  1. Iată încă o minune izvorîtă din sufletul tău adânc plin de iubire. Vers cu vers îmblânzeşti această lume parcă tot mai plină de ura lăuntrică pentru aproapele ei. Îţi mulţumesc cu dor şi cu iubire sfântă pentru gândul tău frumos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s