Tradiții și obiceiuri de Sânpetru

Dintre sărbătorile creștinești, cu ținere la dată fixă, se numără și ziua sfinților apostoli Petru și Pavel, pomeniți în biserică împreună deoarece aceștia au trecut la Domnul, la Roma în anul 67, la aceeași dată, 29 iunie. În popor această sărbătoare este cunoscută îndeobște ca Sânpetru. De-a lungul timpului, românii au acordat acestor doi apostoli o atenție deosebită creând multe obiceiuri și legende, intrate în tradiție. Astfel se spune, și pe bună dreptate că de la această dată cucul și privighetoarea, nu mai cântă. Ziua marchează, în special în satele de câmpie, începutul secerișului. Sunt sate unde sexistă obiceiul ca până la Sânpetru, nu se scutură merii, crezându-se că astfel se evită căderea grindinii. Sfântul Petru în credința populară, se spune, este responsabil cu acest fenomen, de loc plăcut, grindina. Sfântul are un bici, iar atunci când se mânie pe oameni, îl trăsnește, din el ieșind scântei, care se scutură pe pământ sub forma unor pietricele mărunte de gheață. Tot la țară, în unele sate se crede că oamenii care au pistrui pe față dacă se spală pe față după miezul nopții, imediat după primul cântat al cocoșului, pistruii dispar. În multe din localitățile din nordul județului Buzău, sărbătoarea ține trei zile, cele două fiind numite „Pietrele Sânpetrului. În aceste zile nu se dă cu sapa în pământ de frică să nu bată piatra (grindina). Fetele mari nu trebuie să mânânce carne în această zi, astfel sfântul Petru le ajută să găsească perechea potrivită. Sfântul Petru, mai este considerat și patronul lupilor. În noaptea de Sânpetru, acesta coboară la o răscruce unde se întâlnește cu lupii, pe care îi ursește când și ce animale să mănânce. Se povestește că un om curios să afle dinainte dacă animalele lui sunt sortite să fie sfâșiate de lupi, s-a dus la răscrucea unde avea să vină Sânpetru și ascunzându-se sub acoperișul unei cruci a așteptat să vadă minunea. La miezul nopții au sosit lupii, și curând după aceea a venit și sfântul. A început ursirea: „tu te duci și mănânci un ied din cutare loc, tu tăbări pe vițelul din coșarul de la capătul poienii, tu dai iama la stâna din deal”. Și tot așa cu fiecare, până când rămase doar o fiară năpârlită și șchioapă, lihnită de foame. Omul din cruce se bucura în sinea sa că animalele lui nu au fost ursitesă sfârșească sub colții fiarelor, și-și freca mâinile de bucurie. Sfântul Petru, da să plece, dar lupul șchiop îl întrebă: „Dar eu cu ce să-mi astâmpăr prădalnica de foame, Sfinte Petru?” Atunci Sânpetru îi zise: „Tu îl mănânci pe omul aflat sub acoperșul crucii de colo!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s